Baza legala


ORDIN   Nr. 4756 din 24 august 2010
privind acordarea acreditarii pentru unitatea de învatamant preuniversitar particular Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila" din Onesti
ACT EMIS DE: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 617 din 1 septembrie 2010
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 5 din 8 iulie 2010 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada iulie 2009-iulie 2010,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila", cu sediul în municipiul Oneşti, Str. Culturii nr. 1, judeţul Bacău, pentru nivelul de învăţământ „postliceal", domeniul „sănătate şi asistenţă pedagogică", calificarea profesională „asistent medical generalist", limba de predare „română", forma de învăţământ „zi".
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila" din Oneşti, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2010-2011.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila" din Oneşti dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) In cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila" din Oneşti revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila" din Oneşti.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila" din Oneşti este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. - Organizaţia „Societatea Doamnelor" din Oneşti, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila" din Oneşti, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu